Efecte secundare ale radioterapiei la nivelul toracelui

La nivelul toracelui, un pacient oncologic poate prezenta diverse tumori. Fie ca avem tumorile mamare, pe care le tratam dupa interventia chirurgicala, dupa chimioterapie, fie ca avem tumorile primitive pulmonare, esofagiene sau limfoame cu determinari mediastinale, radioterapia la nivelul toracelui poate avea o serie de efecte adverse.

Esofagita, efect secundar posibil dupa radioterapia la nivelul toracelui

Unul din cele mai neplacute efecte secundare la nivelul toracelui este esofagita. Aceasta apare atunci cand ceea ce tratam este in apropierea esofagului. Fie ca vorbim de tumora propriu-zisa de esofag, si atunci esofagul sanatos sufera si el, fie ca vorbim de tumora de san – pentru care avem nevoie sa tratam ariile ganglionare, in principal, supraclavicular si laterocervicali, pentru a nu avea recidiva la acel nivel – esofagul va fi in apropiere.

Cand vorbim de limfoame cu tumori mediastinale, le avem in apropierea esofagului. Practic, esofagul simte.

Cum simtim asta? Ne doare cand inghitim.

Si cum facem sa depasim momentul? Vorbim cu medicul si, de cele mai multe ori, avem nevoie de suport cu antiinflamator. Nu mancam iute, nu mancam acidulat, nu mancam fierbinte, nu mancam foarte rece. Aceasta, de fapt, e un fel de regula generala a radioterapiei. Nu mancam piper, nu mancam inghetata. Acest fapt este unul clar si poate fi o problema pe timpul verii.

Radioepitelita, efect secundar in iradierea cancerului mamar

In cazul tratamentului cancerului de san, datorita faptului ca tumora este pozitionata mai superficial fata de plaman, trebuie sa vorbim despre radioepitelita. Vorbim despre modul in care isi schimba pielea culoarea, in urma tratamentului.

Pielea va arata ca atunci cand ne bronzam, cam acesta este efectul pe care il resimte. Din acest motiv, noi recomandam o ingrijire a pielii. In plus, recomandam – si este bine sa tina pacientii cont de asta – ca cel putin 12 luni de la terminare, sa nu expuna zona tratata la soare. Adica, sa nu facem plaja dupa ce terminam cam 12 luni, pentru ca se poate sa ne ardem un pic mai tare.

Centrul MedEuropa Bucuresti este situat in Sos. Dobroesti, nr. 20A, este accesibil atat cu transport public, cat si privat. Programarile pot fi facute la telefon 021 9971.

Alte articole

Call Now Button